Proiectul se înscrie în procesul de decarbonizare a sistemului energetic atât la nivel național cât și la nivelul Uniunii Europene, acțiune esențială în vederea realizării obiectivelor climatice stabilite pentru 2030 și pentru implementarea strategiei pe termen lung a Uniunii vizând atingerea neutralității emisiilor de dioxid de carbon până în 2050.
Implementarea proiectului de investiții ’’CONSTRUIRE CENTRALĂ ELECTRICĂ EOLIANĂ SĂCELE, JUD. CONSTANȚA’’ vizează valorificarea potențialului eolian al județului Constanța cu impact benefic asupra mediului prin înlocuirea energiei electrice pe bază de combustibili fosili cu energie produsă din surse regenerabile.
Obiectiv general: Creșterea capacitații de producție de energie din surse regenerabile prin dezvoltarea unui parc eolian de către EOLENERG PROJECT S.R.L.
Prin implementarea proiectului propus se vor realiza investiții în sectorul energetic pentru tranziția mai accelerată către o energie mai curată și o eficiență energetică, contribuind astfel la atingerea obiectivelor pe care România și le-a asumat prin PNRR- Componenta 6. Energie, măsura de investiții I1: Noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile.
Ținta asumată de țara noastră în cadrul acestei componente este de creștere a capacității de producție din surse regenerabile cu 950 MW până în anul 2024.
Noua capacitate de producție va fi de 49,8 MW și va contribui la obiectivul mai sus menționat într-un procent de 5,24% din ținta de 950 MW energie regenerabilă.
Implementarea proiectului de investiții ’’CONSTRUIRE CENTRALĂ ELECTRICĂ EOLIANĂ SĂCELE, JUD. CONSTANȚA’’ vizează valorificarea potențialului eolian al județului Constanța cu impact benefic asupra mediului prin înlocuirea energiei electrice pe bază de combustibili fosili cu energie produsă din surse regenerabile.
Centrala electrica eoliană (CEE) Săcele, 49,8 MW vizează promovarea investițiilor în sectorul de energie reperabilă și eficiență energetică în vederea asigurării contribuției la obiectivele stabilite prin Pactul Ecologic European, țintele stabilite în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) privind utilizarea energiei din surse regenerabile, precum și cele stabilite în cadrul PNRR, prin creșterea ponderii de producție a energiei electrice provenită din surse regenerabile, așa cum este energia eoliană
Implementarea proiectului presupune obținerea următoarelor avantaje:
